Uncategorized

Aveam altceva de pus aici astazi, ceva vesel și lipsit de griji.Mi-am schimbat mintea, cum zice Tudor, băiatul meu, când traduce româna din engleză.Mi-am schimbat mintea pentru că tot curg pozele în newsfeed și nu pot să nu mă întreb:- Cu ce te îmbraci/încalți când fugi de un război?- Ce iei în bagaj? Câți bani ai?- Ai vreun plan sau pleci și gata?- Ce uiți acasă când fugi de un război?- Unde lași câinele/pisica?- Da, nimeni n-o să-ți ude florile!- Ce iei din frigider?- Ți-ai luat o pătură? Să nu uiți medicamentele!- Pe cine suni?- Ce frici ai? Ce speranțe ai?Încotro?Refugiați ucraineni la granița cu RomâniaFoto: AGERPRES

Ziua de azi e tot ce contează, ora de acum e tot ce am. Și ce fac eu cu tot ce am? Cu ușurință ofer minute, ore, zile, unor lucruri de rutină, fără ceva extraordinar în ele. Repet precum Sisif chestii de anduranță, care îmi dau impresia că țin totul în echilibru, pe umerii mei.Aș putea fi genială, îi spun câteodată soțului meu. Și râd cu poftă.Aș putea fi genială dacă nu aș pierde timp cu fața la aragaz, dacă nu m-aș întâlni zilnic cu mașina de spălat, cu aspiratorul, dacă n-aș fi sofer pentru copii, dacă n-aș asculta, n-aș liniști, n-aș încuraja, n-aș îmbrățișa, dacă nu m-aș dedica atât, aș putea fi orice altceva, ceva ce m-ar defini.Dar oare ce aș fi?Nu cumva îmi este frică să încerc să fiu genială?Și atunci e mai ușor să mă dau ocupată?E nevoie de efort pentru a deveni ceea ce visezi; pași de parcurs, ore de nesomn, să te lupți cu engleza, de exemplu, până o învingi, până la nivel academic s-o învingi!Trebuie să vrei mai mult.Dar a fi centrat către exterior și a reuși, nu înseamnă că instantaneu rezolvi și toate fricile care te pândesc din interior. Ele continuă să se ridice cât valurile de tsunami, atunci când te aștepți mai puțin. Ele te trimit în zona safe din fața aragazului și te uită acolo.Ca urmare aș putea fi genială, în momentul în care cea mai mare parte dintre frici ar fi de acord cu asta, și tot ele mi-ar scoate în față – curajul. Să pot!Aș putea fi genială! Bine că nu sunt, că mi-ar fi tot timpul frică de tot ce altceva aș mai putea deveni!

Fiecare an e bine să aibă ceva memorabil. Altfel cum să ți-l amintești peste ani? Devine memorabil dacă conține mult bine sau mult rău, ceva călduț de mijloc, sigur vei uita.De aceea anii aceștia 2020, 2021 s-au scos din anonimat și au devenit vedete.Aș zice că 2021 a fost mai ușor de dus pentru că am depășit șocul și ne-am întors fiecare la viețile noastre, care cum am putut, vieți schimbate, dar totuși ale noastre.Când mă uit în urmă la 2021 sunt recunoscătoare pentru fiecare zi, pentru că n-am avut timp de plictiseală, pentru că am învățat multe, pentru că am găsit curajul să pot.Cred în puterea cuvintelor, știu bine cum cu ajutorul lor poți da oamenilor aripi să zboare.Îi spun câteodată soțului meu că el este eroul meu, că sunt mândră de el.Dar anul acesta au fost zile în care eroul am fost eu, zile în care am putut mai mult decât am crezut vreodată că pot. Eroul sunt eu, atât în zilele paralizant de dureroase cât și în cele înduioșător de blânde, pe care sigur le voi uita.Anul acesta eroul sunt eu, cu ajutorul energiei creatoare, îngerului păzitor, puterii divine sau pur și simplu al busolei din mine care îmi indică întotdeauna binele.Sunt recunoscătoare fiecărei trăiri, fiecărui om întâlnit, fiecărui ajutor primit, fiecărei lecții învățate.S-a împlinit un an de când am lansat ‘După Dictare’, acest soi de blog care mă ajută mai mult pe mine decât pe voi. A trecut un an și nu mai intru în atac de panică când apăs Postează, dar un pic fără aer tot rămân.’După Dictare’ e locul meu, unde paradoxal, orice cuvânt care îmi arată vulnerabilitatea, mă face de fapt mai puternică.Îți trebuie curaj ca să expui ceea ce ești, nu este ușor, dar numai așa poți înlătura frica care te ține captiv după zidul pe care l-ai construit între tine și lume.Vă încurajez să scrieți, ca să puteți da la o parte nenumăratele straturi, de multe ori inutile, cu care credeți că vă protejați.Mulțumesc fiecăruia care a citit aici, chiar și numai un cuvânt, în care poate a găsit o încurajare, un zâmbet, o putință sau poate a înțeles o neputință.Mulțumesc primului meu top fan, Cătălina B., care a crezut în mine ca și cum m-ar fi cunoscut.Mulțumesc vouă celorlalți, care ați devenit top fan la ‘După Dictare’. E încă o mirare pentru mine.Vă doresc un an 2022 în care să fiți biruitori în fiecare zi, în sănătate, iubire, dăruire, învățare, bunătate.Ca să puteți spune la sfârșitul anului, “Eroul sunt eu!”.Mulțumesc!

Spotify îmi spune că anul acesta l-am ascultat 34.287 minute, cu 88 % mai mult decât altă lume din UK.Evident că încep nişte calcule, până când îmi dă cu virgulă, adică am ascultat muzică și podcasturi vreo 24 de zile, 24h/24h.Ce rezultă de aici?Rezultă că de fapt am prestat muncă neremunerată în folosul comunității restânse, formată din doi copii, doi adulți, un cățel şi o pisică.Pentru că eu ascult Spotify, în 99,99% din cazuri, atunci când muncesc în folosul comunității, gătesc, mă sprijin în aspirator, pun la spălat, scot de la spălat etc.Calculez în continuare şi rezultă că 93,94 minute/zi, adică 1,56 ore/zi, deci ce sa mai vorbim 2 ore/zi, în fiecare zi din an, eu am avut treabă. De fapt rezultă mai multe ore pe zi, pentru ca am avut și zile când nu am fost acasă, concedii etc.E mult, dacă ne gândim că am depaşit cu 88% tot UK ul ascultător de Spotify.Pentru că plecăm de la premisa că nu poți asculta Spotify fără să mai faci şi altceva, că ai fi prea pe chill, zen şi fun.Bun, dacă cifrele stau astfel şi nu cred că le-a coafat Spotify special pentru mine, deci dacă astea sunt cifrele, de ce casa nu e niciodată țiplă, de ce sunt mereu rufe de spălat, de ce nu este în fiecare zi mâncare gătită în frigider? Mă întreb retoric.Dar de astazi tot ştiu ceva, ştiu că indiferent dacă se vede sau nu, eu de fapt chiar m-am străduit şi chestia asta mă scoate din zona gri în care tot timpul îmi spun ca ar trebui să fac mai mult.De fapt, conform cifrelor aș putea declara fără să greșesc prea mult, că am muncit și când n-am muncit.Ca urmare e timpul să-mi fac o cafea, să-mi pun caştile, să mă aşez în fotoliu, să curgă muzica şi dialogurile interesante. Enjoy!Ascultă Spotify dacă vrei să auzi despre tine!Thank you so much, Spotify!

Cine a scăpat zapadă pe jos, s-o adune și s-o arunce la Polul Nord!Și să curețe în urma lui, nu se poate așa ceva, nu trăim precum sălbaticii!Verificați și de ce ni s-a livrat așa de multă gheață? N-am nicio informație despre vreun party în zonă, până la Crăciun mai e ceva timp, ca urmare trebuie să fie o greșeală.Da, ştiu că este iarnă! Şi England clar nu-i tropical beach! Deci nu avem nevoie de atâta gheață în paharele de cocktail.Tipăriți formularul de retur pentru gheață, s-o trimitem înapoi, spuneți că s-a livrat greșit!N-am comandat așa ceva.Cum? Scrie că e un gift?Nu-i nimic, mergeți la opțiunea ‘Return a Gift’, există, se poate returna!Pfiu, începem să ne organizăm!Hai c-am muncit și azi!

Să nu uităm că indiferent cât de greu ne-ar fi în unele zile, sau chiar luni, ani în şir, vine o zi în care lumina zboară orizontal prin ochii noştri, soarele dansează în jur, aerul ne vibrează în păr, viaţa se întoarce la viaţă în noi şi simţim din nou cum creşte bucuria.În acea zi învăţăm să facem flik-flak uri în aer şi tot al treilea pas e un mic zbor.Ziua aceea cu siguranţă vine pentru fiecare, indiferent de negura în care te afli, indiferent de durerea pe care o simţi, ziua aceea e pregătită să vină. N-o poţi rata. Dar nici n-o poţi grăbi.E o chemare spre lumină, e cântecul vesel ce se aude în surdină, chiar dacă ai închis toate căile, chiar dacă ai adormit toate muzicile.Bine e să ne aducem aminte mereu, chiar şi în clipele grele sau poate mai ales atunci, că viaţa este cea mai mare fericire.A Sunday Smile – Beiruthttps://www.youtube.com/watch?v=-lYlQfmf6s0

E 11 noaptea, de vreo oră e liniște.Bine că au adormit copiii!Când îi întreb cum le-a fost ziua nu prea imi povestec, dar se întrec între ei, care să spună mai repede, fix când e ora de culcare.Și vin peste mine ca o răpăială de ploaie în zi de vară; întâmplari, trăiri, impresii.Să vezi mami cum a fost azi! Ce să mai vad acum? Stai să-ți spun! Uff!Mă gândesc că mai e timp să citesc despre alegerea strategiei de prețuri, pentru proiectul la care scriu de vreo 3 săptămâni și nu-l mai termin odată, că până și el s-a plictisit de mine.O selecție de Yann Tiersen cântă în buzunar, în casca bluetooth rămasă deschisă când am scos-o din ureche, ca să-i aud, să-i simt, să nu pierd ceva din ce-a fost azi la școală.Cântă, nu desluşesc ce, pun casca în ureche şi dau de Win Mertens – Oxyrhynchus.Nu e de ajuns, mai bine pun căştile, să aud un sunet curat. Şi aud.Nu ştiu când, la ce notă azvârlită apăsat de pian încep să plâng. Şi plâng. Tot plâng. Plânsul neplâns în vară.Mai las un rest pentru altă dată, sigur va mai fi de plâns cândva.Am cărat plânsul ăsta după mine 2 luni jumătate, pentru că nu mi-am îngăduit să plâng.Mereu fac aşa. Când se liniştesc lucrurile îmi aduc şi eu aminte să plâng.Cât e nevoie de mine, sunt mereu acolo, omul care le duce pe toate, care poate.Dupa AVC ul soțului meu, din iulie, ceva s-a schimbat şi în acelaşi timp, totul e la fel. Nu ştiu cum, e numai o adiere undeva, a ceva, o grija în plus, o atenție mărită.O frica oare? Nu ştiu.Dar nu mai stau cu fața la soare. Da. E o umbră pe fața mea şi soarele nu-mi mai încălzeşte la fel inima.Altfel, sunt tot un om vesel şi, primul lucru pe care aş vrea să-l vezi la mine, e că-ţi zâmbesc cu ochii şi sufletul. Al doilea să simți că-mi pasă. Şi al treilea, pune tu de la tine ce-oi vrea! Aşa.Doamne, Wim ăsta, ce muzică extraterestră cântă!Caut pe google, Wim Mertens, născut în Belgia: compozitor, contratenor, pianist, chitarist, muzicolog. A studiat ştiințe politice şi sociale la Universitatea din Leuven. Un rătăcit. Apoi, muzicologie, teorie muzicală, pian la Ghent Conservatory şi Royal Conservatory, Brusseles.Când am citit Leuven, am mai plâns puțin.Apoi mi s-a activat momentul din iulie, când polițiştii din Leuven mă întrebau dacă cunosc pe cineva în Belgia, care m-ar putea ajuta. Am răspuns că nu.Am uitat că vizitasem cu o zi înainte părinții unui prieten de-al lui Marc, de acum 25 de ani, când a locuit în Belgia.Aveam numarul lui de telefon în buzunar, dar am uitat, îl chemă Wim.Nu, nu este Wim Mertens, dar pentru mine e ca şi cum ar fi.Ce ar fi schimbat din nebunia acelor zile dacă sunam un om pe nume Wim?N-o să ştiu niciodată.Dar ştiu precis şi pentru totdeauna cât de adânc este Belgia în inima mea, mi-e dor de ea ca de un alt acasă.Şi constat cu uimire, cum tot Belgia a eliberat, ce stătea să erupă cândva. Plânsul.Cu Wim, un pian, muzica.https://www.youtube.com/watch?v=MF5-zlE0sWc Wim Mertens – Oxyrhynchus

După ce mi s-a răsturnat lumea, orice moment este un dar. Sau ar trebui să fie.Şi nu e.Pentru că orice impact/şoc vine la pachet cu reversul.Am sentimentul că am depăşit ceva foarte greu şi e o bucurie undeva, dar în acelaşi timp tot efortul de a funcționa cât am fost în alertă, m-a golit de conținut şi mă trezesc că nu mai râd în hohote cum o făceam, că nu mai pot să țin toate lucrurile în mișcare în jurul meu, că-mi spun, trebuie să fac mai mult, dar cineva mi-a furat energia.Suntem în vacanță la mare şi nu mai sunt atâtea râsete, atâtea plimbări, atâta bucurie, cât ar trebui să fie.Simt cum şocul trăit acum 21 de zile continuă să producă efecte în mine.Sunt bine şi în acelaşi timp nu sunt bine.Parcă aş plânge, dar nu pot încă.Ştiu că va veni o zi în care voi descătuşa tot, în care o să dau drumul la valuri.Şi voi plânge tot plânsul lumii mele, voi plânge pentru tot, până îmi va trece.Dar până atunci nu o să las starea de suspendare, de indiferență, de dat din umeri a nepăsare, a nu contează, să se insiuneze în mine. Nu.Starea aceasta poate fi mai rea decât orice altceva, mai rea decât plânsul, decât suferinţa, starea în care nimic nu te zguduie, e un fel de moarte.Şi nu sunt dispusă să cedez nimic.Pentru că dacă azi nu mă mişc s-o depăşesc, mă trezesc mâine că e greu să mă ridic din pat, că poimâine deja îmi comandă să stau o zi în pijamale, că la ce bun să mai ies din casă, apoi îmi spune că nu pot, apoi îmi serveşte frici la micul dejun.Ori nu, asta nu e pentru mine.Ca urmare, în fiecare zi pot mai mult decât ieri, în fiecare zi fac ce e nevoie să fac.Duc copiii la plajă, ne bălăcim în apă, facem haz de necaz şi râdem, deşi nu e chiar râsul nostru, cel pe care-l ştim bine, pentru că l-am tot experimentat.Dar tot râs se cheamă şi ăsta, da? Ce altceva?Şi aşa au trecut zilele, până azi, când e cu o bătaie de inimă în plus.Azi e ziua dragei noastre, a primei noastre iubiri eterne, ea, Ruxandra.Ceva se schimbă în ea, mă uit şi intuiesc adultul, e acolo în spatele jocurilor, al prostelilor, al râsetelor, al momentelor ei în care se simte liberă şi dansează şi se strâmbă ca şi cum e singură acasă, singură pe pământ.Dar adultul ce va deveni e deja acolo, undeva.Uff, nu vreau! Lasați-mă pe peron, să stau mai mult pe o bancă, să admir, să respir, să pricep, ce e cu trenul ăsta care merge de nebun, că nu mă lasă să-mi simt mai mult copiii, să mi-i asimilez pe deplin?Cum nu e tren? Şi nici peron să cobor nu am şi nici timp să respir?Doar o permanentă nevoie de mine,să dăruiesc iubire, grijă, înțelegere, răbdare, bucurie.Doamne, Rux! Mi-ai făcut inima bucați din secunda în care te-am văzut, într-o zi de 11 august, marți la prânz, acum 12 ani.Şi continui să mi-o faci praf şi s-o recompui la loc în fiecare zi.Am sentimentul că o să-ți fie bine Rux, că n-am stricat chiar tot.Crede-mă, m-am străduit, m-am educat, am strâns din dinți şi am analizat, ce-ți spun, cum îți spun, ce transmit dincolo de cuvinte, ce las în urmă. Şi-am făcut asta zi de zi, nu aşa, în general.În unele zile am reuşit mai mult, în altele atât cât am putut, dar niciodată n-am uitat să-ți spun, că iubesc şi te iubesc şi iar că te iubesc.Pentru că asta ştiu cel mai bine din tot ce sunt şi simt.Să te iubesc. 

Cotrobăirea printre gânduri nu era cel mai bun exerciţiu al Zizinei.Ea nici în debara ordine nu făcea, că nu-i plăcea.Când într-o dimineaţă s-a trezit cu un gând nou, s-a cam mirat, pentru că nu-şi amintea dacă cineva îl uitase la ea.Era un gând spilcuit şi frezat cum nu credea că mai întâlnise în viaţa sa. Arogant şi profund acest gând. Mintea şi-a tot chinuit, şi-a tot muncit, până când cu el s-a împrietenit.Lucru nemaiîntâlnit la Zizina, fată veselă şi fără griji, cu bani de la părinţi şi de la unu mai în vârstă, pe la care trecea, când cheful îl lovea, să-i citească ceva. Şi se ducea, file multe îi răsfoia, până când portofelul se umplea.E greu când eşti student şi n-ai bani nici de Kent.Zizina studia, vreo două facultăţi frecventa, la cei 32 de ani câţi avea.În rest viaţa curgea, fără gânduri profunde şi ameninţătoare de nopţi pierdute, în aburii de gin, pe care Codin, iubitul de suflet, îl comanda sâmbătă seara, la o terasă, undeva.Şi atunci, de unde să-ţi vină într-o dimineaţă, în plină lumină, fără make-up şi alte fasoane, un gând de milioane?Sigur l-a furat, sau să zicem că l-a împrumutat.Gândul în sinea lui, nici pâs nu zicea, uimit că a încăput în capul zulufat şi proaspăt coafat. În realitate se temea că va dispărea, cum se topeşte untul la soare.Chiar dacă eşti un gând serios, dacă nimereşti prost, ai şanse o mie, să te duci pe pustie.Dar Zizina râdea şi-l asigura:-Nu-ţi face griji, că nu te voi uita, o să te duc undeva, unde o să-ţi fie bine şi alţii mai deştepţi se vor ocupa de tine. Te duc la Preşedenţie să-şi bată aia capul cu tine, sau te duc în Parlament, dar acolo te vor considera dement, mai bine te duc la Primărie că poate îţi iese şi ţie, de-o hoţie.Hai nu te supăra! Ştiu că eşti un gând respectabil, te duc la un venerabil savant, să te scrie pe-o hârtie şi s-o uite pe birou, o veşnicie.Gândul nici nu îndrăznea să mai respire, vedea cum tot ce valora, în abur se preschimba şi atunci cu ultimele resurse îi striga Zizinei drept în frunte:- Fă! Tu nu vezi că mă omori cu creierul tău de omnivor! Ia proasto şi citeşte, dacă nu vrei să devii killer de gânduri zglobi. Că de nimeream la altul, acum eram pe toate ecranele, pe toate burtierele, şi toţi se-nghesuiau, breaking news deveneam!Ce ţi-e şi cu gândul călător, când circulă liber pe undeva, prin Obor!

Dacă aş fi regizor de film, aş filma următoarea secvenţă cu 3 camere.Pauză de masă. Cantină. Oameni. Distanţă.Pandemia nu mai este de actualitate dar urmele ei rămân. Când se lucrează, se păstrează 2 metri distanţă, la masă nu se mai stă oricum, ci în patru celule, despărţite de geamuri. Practic fiecărei mese i s-a pus pe mijloc o cruce de sticlă. Şi oamenii se privesc, şi oamenii îşi vorbesc ca prin ecrane.Alţi oameni dezinfectează mese după fiecare utilizare, I need to be sanitized/I have recently been sanitized.Motor:Camera 1, filmare din faţăCadrul 1, Scena 1, durata 1 minEa şi el, 40-45 ani se aşează de aceeaşi parte a mesei, fiecare în celula lui, mănâncă, beau cafea, se uită fiecare în propriile telefoane.Imagine de ansamblu, scurt focus pe feţe, pe mâini şi telefoane.Camera 1, filmare din faţă; Camera 2, filmare lateral dreaptaCadrul 1, Scena 2, durata 2 min, filmare slow motionMâna lui stângă se întinde uşor către ea pe banca comună, unde nimic nu-i desparte. Amândoi continuă să se uite în telefoane. Ea ţine telefonul cu dreapta, dar întinde stânga către el şi-l mângâie uşor pe braţ în apropierea cotului, continuă să scroleze în telefoane.Cadrul 2, Scena 1, durata 2 min.Cei doi ridică privirile, se privesc în ochi, firesc, cu bucurie. Ea întinde mâna şi îi aranjează gulerul, el îi zâmbeşte scurt şi-i arată ceva în telefon, comentează, râd. Nu există replici.Tot ce-şi spun rămâne între ei. Muzica.Camera 3, Dronă, filmare din faţăCadrul 3, Scena 1, durata 1 minFocus pe ochii ei, plini de o nepreţuită candoare, înţelegere, grijă, iubire.Focus pe ochii lui, plini de bucurie, înţelegere, iubire.Dronă, imagine de susCadrul 3, Scena 2, durata 1.30 minCapetele celor doi aproape se ating. Muzica. Imaginea se îndepărtează, trece prin plafon, secvenţă cu cerul albastru, imaginea urcă către cer, apoi coboară linear peste vârfurile copacilor, după care până la 2 m de la pământ, rapid, peste lanul verde de grâu.Focus, 30 de secunde, cu margaretele albe de câmp cum se mişcă uşor sub adierea vântului. Stop.Mult mai bine decât tot ce-aş putea regiza eu, au trăit, simțit astăzi doi colegi şi a regizat viaţa.