E 11 noaptea, de vreo oră e liniște.
Bine că au adormit copiii!
Când îi întreb cum le-a fost ziua nu prea imi povestec, dar se întrec între ei, care să spună mai repede, fix când e ora de culcare.
Și vin peste mine ca o răpăială de ploaie în zi de vară; întâmplari, trăiri, impresii.
Să vezi mami cum a fost azi! Ce să mai vad acum? Stai să-ți spun! Uff!
Mă gândesc că mai e timp să citesc despre alegerea strategiei de prețuri, pentru proiectul la care scriu de vreo 3 săptămâni și nu-l mai termin odată, că până și el s-a plictisit de mine.
O selecție de Yann Tiersen cântă în buzunar, în casca bluetooth rămasă deschisă când am scos-o din ureche, ca să-i aud, să-i simt, să nu pierd ceva din ce-a fost azi la școală.
Cântă, nu desluşesc ce, pun casca în ureche şi dau de Win Mertens – Oxyrhynchus.
Nu e de ajuns, mai bine pun căştile, să aud un sunet curat. Şi aud.
Nu ştiu când, la ce notă azvârlită apăsat de pian încep să plâng. Şi plâng. Tot plâng. Plânsul neplâns în vară.
Mai las un rest pentru altă dată, sigur va mai fi de plâns cândva.
Am cărat plânsul ăsta după mine 2 luni jumătate, pentru că nu mi-am îngăduit să plâng.
Mereu fac aşa. Când se liniştesc lucrurile îmi aduc şi eu aminte să plâng.
Cât e nevoie de mine, sunt mereu acolo, omul care le duce pe toate, care poate.
Dupa AVC ul soțului meu, din iulie, ceva s-a schimbat şi în acelaşi timp, totul e la fel. Nu ştiu cum, e numai o adiere undeva, a ceva, o grija în plus, o atenție mărită.
O frica oare? Nu ştiu.
Dar nu mai stau cu fața la soare. Da. E o umbră pe fața mea şi soarele nu-mi mai încălzeşte la fel inima.
Altfel, sunt tot un om vesel şi, primul lucru pe care aş vrea să-l vezi la mine, e că-ţi zâmbesc cu ochii şi sufletul. Al doilea să simți că-mi pasă. Şi al treilea, pune tu de la tine ce-oi vrea! Aşa.
Doamne, Wim ăsta, ce muzică extraterestră cântă!
Caut pe google, Wim Mertens, născut în Belgia: compozitor, contratenor, pianist, chitarist, muzicolog. A studiat ştiințe politice şi sociale la Universitatea din Leuven. Un rătăcit. Apoi, muzicologie, teorie muzicală, pian la Ghent Conservatory şi Royal Conservatory, Brusseles.
Când am citit Leuven, am mai plâns puțin.
Apoi mi s-a activat momentul din iulie, când polițiştii din Leuven mă întrebau dacă cunosc pe cineva în Belgia, care m-ar putea ajuta. Am răspuns că nu.
Am uitat că vizitasem cu o zi înainte părinții unui prieten de-al lui Marc, de acum 25 de ani, când a locuit în Belgia.
Aveam numarul lui de telefon în buzunar, dar am uitat, îl chemă Wim.
Nu, nu este Wim Mertens, dar pentru mine e ca şi cum ar fi.
Ce ar fi schimbat din nebunia acelor zile dacă sunam un om pe nume Wim?
N-o să ştiu niciodată.
Dar ştiu precis şi pentru totdeauna cât de adânc este Belgia în inima mea, mi-e dor de ea ca de un alt acasă.
Şi constat cu uimire, cum tot Belgia a eliberat, ce stătea să erupă cândva. Plânsul.
Cu Wim, un pian, muzica.
https://www.youtube.com/watch?v=MF5-zlE0sWc Wim Mertens – Oxyrhynchus
