Grija de azi crește și tot crește, până când cuprinde și înghite toată ziua de azi și pe cea de mâine, ca într-un film horror prost, la care totuși continui să te uiți paralizat, cu pupila mărită și inima accelerând grăbită.
Grija de azi te pândește în fiecare minut, te observă mereu, pentru că ea, Grija de azi, are o singură grijă, să nu te piardă.
Dacă te pierde s-ar putea să-ți fie bine, să fii mult mai liniștit, senin și fericit, și chiar s-ar putea întâmpla, să uiți de ea.
Până atunci, oricum o iei cu tine mereu, în mașină dimineața, la job toată ziua, o plimbi pe culoare, o scoți la soare.
În week-end o duci undeva, să viziteze ceva, sau ai „grijă” acasă de ea.
Dar în loc să-ți mulțumească pentru atenția acordată, ea se insinuează mai bine, până când te prinde într-un moment de ezitare și urcă călare, la tine în spinare.
Că-ți vine să strigi:
Păi, bine mă Grijă! Așa ne-am înțeles? Ai zis că stai un pic, că ai venit numai să vezi dacă fac față la o situație de viață.
Și acum, nu dai semne c-ai mai pleca, chiar ieri mi-ai spus că-ți aduci și iubitu’, ăla cu care tot vorbești la telefon și-l alinți Stresu’!
Așa o neobrăzare mare am mai întălnit numai în perioada de votare, când toți politicienii fac frumos, ca apoi să ne pună în cârcă, griji din astea ca alde tine, tot mai mari și mai pline.
Dar cu mine nu-ți va merge prea mult, cumva scap eu de tine!
Pentru că tu nu știi un lucru, Grijă, în timp am învățat ceva destul de simplu dar greu de aplicat, și anume, să mă bucur de fiecare zi ca și cum niciodată mai bine nu m-aș putea simți!
Așa că, nu mai contează prea mult dacă tu încă stai instalată la mine, eu pot să privesc zilnic pe fereastră, să zâmbesc și să-mi spun:
– Ce zi frumoasă! 
