România văzută prin filtrul depărtării îmi pare în această noapte o mare de lumină. Nu vreau să mă gândesc la ce-mi lipsește în această noapte din România. Nu-mi lipsește nimic și în același timp totul îmi lipsește.
Paștele acesta alte lucruri îmi sunt importante, sănătatea, liniștea, odihna, energia de a merge mai departe, prietenia, zâmbetul și lumina din ochii mei când îmi aduc aminte că sunt bine. Nu îmi mai trebuie nimic.
Dar gândul îmi aduce în suflet senzații, mirosuri, gândul se tot îndepărtează de mine și caută departe, prin buzunare de copii ouă roșii, prin cuptoare văruite cozonaci, prin case primenirea de Paște când albul miroase, prin curți de biserici șoapte, printre morminte lumini, în glasuri cântarea care ne unește pe toți într-o emoție comună, indiferent dacă credem sau nu.
Și gândul îmi aduce aproape „Veniți de luați lumină!”, printre adierea din noaptea rece de primăvară românească și știu că mereu voi fi aici și acolo, în România.
Acolo unde am morminte, părinți, frate, soră, nepoată, rude, prieteni.
Acolo unde știu exact cum miroase Paștele.
Aici, aprind o lumânare și mă uit în ochii copiilor mei cu încrederea că privesc în față viitorul.
Paștele acesta nu-mi lipsește nimic.
