O zi de duminică ca un cadou împachetat special pentru mine.
Sunt multe zile pe care le-am uitat, pentru că au cuprins în ele atâta liniște încât au trecut neobservate. Sunt și zile care au lăsat urme adânci, uneori de fericire, alteori de tristețe, uneori cu reușite, alteori cu eșecuri, uneori cu tumult de viață, alteori cu tăcere de moarte.
Se poate să imprim vieții mele un ritm cam haotic, ori o pun să țină cadența cu bătăile inimii, să meargă ceas, ori o las să alerge zaludă până când mă trimite într-un vârtej de stări, de nici nu mai știu dacă eu sunt cea care mișcă lucrurile în mica mea lume, sau sunt numai un martor mut.
Atunci, la fel ca astazi, îmi amintesc că viața aceasta ce mi-a fost dată, e tot ce contează. Că nu pot decât să mă bucur pentru nelimitata mea dorință de a fi azi un pic mai mult decât ieri, pentru curiozitatea mereu vie cu care caut în fiecare zi adânc în mine, să văd cine mai sunt.
Și dacă se întâmplă să găsesc straturi de fericire, peste straturi de tristețe, straturi de iubire, peste straturi de durere, straturi de bucurie, peste straturi de frici, asta este pentru că acolo s-a trăit și simțit.
Sunt recunoscătoare pentru că sunt, pentru ca sunt așa cum sunt, pentru că am învățat să fiu în armonie cu mine, pentru toate reușitele, dar mai ales pentru eșecuri, pentru că de la ele am înțeles cu adevarat cine și cum sunt.
Sunt recunoscătoare pentru că mi-am educat răbdarea și întelegerea astfel încât să pot trasmite un mesaj coerent copiilor mei. Și ei mi-au făcut cel mai frumos cadou aseară, când am auzit-o pe sora mai mare cum îi explica fratelui mai mic, pe puncte, ce nu face bine; că stă prea mult la computer, că neglijează alte activități, că n-o să mai avem castroane la câte cară în play room și uită se le ducă înapoi. Tonul era exact ca al meu, argumentele cam la fel și în voce vibra grija, vibra implicarea, vibra iubirea.
Ei nici nu știu că mi-au dăruit deja cel mai fumos cadou din lume.
Astăzi este ziua mea și îmi este clar că nu le am pe toate în ordine, nu exult de fericire, cu multe sunt pe la jumătate de drum, pe multe nici nu le-am început, multe încă nu știu.
Dar de un lucru sunt sigură, sunt pe drumul meu, unde pot să mă întâlnesc cu mine fără nicio frică, unde pot tot mai mult să înțeleg și să iert.
Sunt pe drumul meu, unde uneori chiar este soare, cald și pace.
