Sunt ultimii, pentru că, până și răbdarea mea are un capăt. Acesta este capătul.
Nu mai cedez la niciun, „Dar mami!”.
E destul.
Am repetat cu 4 generații de pisici drumul spre litiera (Ce drăgălși!), am ajuns pe primul loc la pliculeț-viteză, adică reușesc să deschid pliculețul încă de la mi, nu aștept tot miauuuul (Cât sunt de frumoși!), tapetul flutură încetișor în vreo 3 locuri (Ce jucăuși sunt!).
Am trecut de mult la profesioniști, aș putea chiar menționa aceste noi skills uri în CV.
Ăștia 3, ultimii, au două luni jumătate și evident că sunt cei mai frumoși din Univers, dar aici nu despre ei vorbim.
Vorbim despre tine, că poate îți este bine, și încă n-ai experimentat, cum acasă la tine nu e chiar acasă la tine, cum canapeaua e un spațiu în care poți fi câteodată tolerat, cum pliculețul, da, pliculețul, e ceva pentru care ești dispus să faci chiar și overtime.
Dacă te uiți la toate pozele astea, se poate ca binele tau să dea semene de oboseală și poți fi foarte aproape să-ți iei un pisic.
Eu zic să închizi postarea până nu auzi și un glas de copil zicând, Dar mami!/Dar tati!
