Blogs

Un café español

E duminică, aşa că iată-mă, plimb câinele pe stradă, e soare şi-un aer ce te îndeamnă la mers agale, la gânduri încete.

Cât de rotundă şi în miezul ei poate fi viaţa uneori, e nevoie de puţin ca să fie completă, e nevoie numai de o zi cu soare.
Trec pe lângă vitrine cu pantofi şi sandale pentru zile şi mai calde, trec şi mirosul mă cheamă mai departe, miros de gogoşi şi cafea.
Oamenii forfotesc în jurul meu, grăbiţi şi în zi de duminică, iar eu mă îndrept către uşa cu promisiuni, cafeneaua.
– Stai Sasha, să-mi iau o cafea!
Intru.
În cafenea e un calm aproape palpabil, se vorbeşte în şoaptă, aparatul de cafea scoate un ţiuit uşor, se aude Tom Waits, un ‘Jersey Girl’ răguşit, sha, la, la, la
‘When I’m walking down the street with you
Sha, la, la, la’
La bar stă un vlăjgan, cu părul ciufulit, un aer de artist cu capul în alte lumi. Aşa e şi cafeaua lui, promite călătorii.
Îi spun:
-Hola!
El zice:
-Hola! Que dia bonito, senora! Şi râde.
-Yo quiero un cafe con leche, por favor.
Aştept să facă cafeaua, mă uit în jur, un domn citeşte, altul cu nişte căşti pe urechi fredonează încetişor, o doamnă în vârstă cu cercei mari verzi priveşte afară la Sasha.
Şi mintea mea ţiue precum aparatul de cafea, When I’m walking down the street, sha, la, la, la again and again.
– Hola! Que dia bonito, zice vlăjganul din nou.
– Hola, otra vez (again)
şi Tom Waits
When I’m walking down, sha, la, la, la
Ce se întampla aici?
Aş vrea să fug, dar ceva nu mă lasă, simt un amestec de frică, curiozitate, o senzaţie de timp suspendat, o stare trăită cândva, departe, într-un alt gând.
Mă rasucesc pe un călcâi către bar, şi-mi vine o idee, dacă reuşesc să umplu mai multe ceşti cu cafea atunci bucla dispare, dar aparatul curge întruna într-o singura ceaşcă, plină mereu pe jumătate.
When I’m walking down …şi deodată ştiu.
Telefonul meu e blocat într-un GIF cu durata de 30 de secunde, îl caut frenetic în buzunarul de la spate, şi-l închid.
Tom Waits trece la ‘If I have to go’, domnul ridică capul din carte şi-mi zâmbeşte, doamna cu cerceii verzi mă întreabă câţi ani are Sasha, iar vlăjganul îmi dă cafeaua de parcă ar ştii cum o vreau.
– Doamne, ce gust divin!
 
 
 
 
Share this post

Leave a Comment

Scroll to Top