Aș putea să trec neobservată aceasta zi, din goana la viteza a cincea cu care trăiesc acum viața.
Dar ziua acesta ne unește pe toate, pe tine, cu mine, pe mine, cu tine, ne aduce aminte că suntem la un umăr distanță, la o singură privire în care putem înțelege, ce e cu tine, cum e cu mine.
Ziua acesta e pentru tine, cea care și azi te trezești mai devreme decât toți ai casei, și azi pui în ordine lumea ta, și azi îndrepți un guler, așezi o cravată, închizi a mia oară cutia cu sandwich uri, pui întrebările necesare, cum ar fi, ți-ai luat echipamentul?
Ziua aceasta nu are resurse și forță să-ți mulțumească ție, Femeie, pentru ce ești, cum ești, ce faci, cum faci, ziua acesta e prea mică pentru câte minuni încap în tine.
Și nici nu trebuie prea mult, pentru că, sper că deja ai aflat, cât ești de norocoasă că te-ai născut femeie.
Pentru că, numai tu poți cu plânsul tău să vindeci dureri, numai tu poți cu râsul tău să aduci magia, numai tu poți cu iubirea ta să împlinești viața.
Numai tu. 
All The Love That I Ever Needed – James Blunt
