Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
E aşa de greu uneori că până şi amintirile îşi pierd culorile.
E aşa de dureros uneori că n-ai sta un minut, tu cu tine, dar te ții din inerție de rutina zilnică, ca să rămâi în echilibru, să nu clachezi, când simți că ‘patinezi’.
Tot cauți în tine repere, cauți în tine imbolduri pentru a trece ziua cu grație, deşi simți cum te târăşti precum melcul şi tot ca el, laşi în urmă o dâră umedă, de lacrimi. E bine să plângi uneori când ai adunat în tine picătură cu picătură, când credeai că mai încape încă una, uite e gata, prea plin şi se revarsă.
Culmea e că scriu asta când mi-e bine, nu pot să scriu despre starea de rău, în plin rău, atunci nu văd ecranul, pentru că-mi dansează în ochi nişte lebede pe lacuri, pentru ca se face noapte în minte şi-mi vine, să ies măcar puțin din mine.
Să arunc jos tot ce car, cu greu, mereu.
Să văd cum e respirația fără poveri şi gândul liber fără idei despre griji şi dureri.
Şi de fapt ce mai vreau? Să am.
Viața a fost generoasă, atât numai că m-a trimis departe de-acasă.
De aici mă străfulgeră câteodată o durere, ca o faptă penală, pentru care n-am fost arestată.
O durere despre care ştii că nu se justifică, că oricum acolo ți-ar fi fost mai rău, că aici eşti bine, îți faci un rost, un loc, devii de-al casei, de-al spațiului.
Şi liniştea, liniştea te inundă zi de zi, eşti recunoscator pentru liniştea ta, ții cu dinții de ea.
Şi atunci, de unde şi cum te pătrunde, o visare, şi-o nostalgie de-o infinită candoare? Care se strecoară în suflet, uşor, ca un dor şi simți că ți se face rece, că aerul capătă greutate şi te-apasă, că lumina se micşorează, că zidurile te înconjoară, tot mai aproape.
Şi-ți vine să pleci, s-o iei un pic din loc, să mergi, să fugi, să simți vântul, ploaia, ce-o fi, să simți că pământul e mare, că cerul e larg şi locul tău e aici, chiar aici, unde alegi zi de zi, SĂ FII.
